Dezinstalare Mageia

Îndrumar

Dacă Mageia nu v-a convins sau nu ați putut să o instalați corect, pe scurt doriți să vă debarasați de ea. Aveți tot dreptul, iar Mageia vă oferă posibilitatea de a o dezinstala. Acest lucru nu este valabil pentru toate sistemele de operare.

După ce v-ați salvat datele, redemarați de pe DVD-ul Mageia și selectați „Recuperare sistem”, iar apoi „Restaurare încărcător de sistem Windows”. La următoarea redemarare veți avea numai Windows fără niciun alt meniu ca să vă alegeți sistemul de operare.

Pentru a recupera în Windows spațiul ocupat de partițiile Mageia, faceți clic pe Start -> Control Panel -> Administrative Tools -> Computer Management -> Storage -> Disk Management pentru a accesa gestionarea partițiilor. Veți recunoaște partițiile Mageia după eticheta Unknown, dar și după mărimea și amplasamentul lor pe disc. Faceți clic pe una din aceste partiții și selectați Delete. Spațiul va fi eliberat.

Dacă utilizați Windows XP, puteți crea o partiție nouă și s-o formatați (FAT32 sau NTFS). Aceasta va primi o literă de partiție.

Dacă aveți Vista sau 7, mai aveți o posibilitate în plus, puteți extinde partiția existentă care se află în partea stîngă a spațiului liber. Mai sînt și alte unelte de partiționare care pot fi utilizate, precum gparted, disponibil pentru Windows și Linux. Ca de obicei, fiți foarte atenți cînd modificați partițiile și asigurați-vă că ați făcut o copie de siguranță pentru lucrurile importante.


CC BY-SA 3.0
Uploaded on 14/07/2017
loading table of contents...